joi, 14 octombrie 2010

Toamna

Domnu Trandafir

Învăţătorul meu este bun, ne învaţă multe lucruri frumoase. În fiecare dimineaţă când mă trezeam , eram dornic să merg la şcoală, unde mereu aflăm lucruri noi.
Când se aude clopoţelul,merg în pauze,să mă joc cu colegii mei.Clopoţelul de intrare suna ca un glas cristalin ce ne cheamă în clasă.
Intraţi în clasă,aşezaţi în bancă , aşteptăm cu drag ora următoare .Zi cu zi, oră de oră, timpul a trecut, iar la finalul clasei a doua am ajuns pe nesimţite.Profesorul ne-a stat alături să trecem peste greutăţi.
Îmi amintesc cu emoţie şi ultima zi de şcoală a clasei a doua...Nerăbdător, îmbrăcat în uniformă, cu nerăbdare grăbeam paşii spre curtea şcolii, unde începea festivitatea. Toţi elevii am fost chemaţi în faţă, să primi diplomele de bună purtare, şi care ne arătau cât de atenţi am fost. Unii fruntaşi, alţii codaşi , fiecare după puteri.

duminică, 3 octombrie 2010

Excelenţei Sale, Dascălul

"Să ţii în palmă sufletul unui copil este, cu siguranţă, un privilegiu; să fii important în viaţa unui copil este, poate, un dar divin! “



Acum, la un nou început de an şcolar, ne îndreptăm gândurile spre ucenicii dornici de a desluşi tainele buchiilor, dar , în acelaşi timp şi spre dascălii lor , în semn de preţuire pentru devotamentul cu care îşi dăruiesc sufletul.

Excelenţa Sa, Dascălul, nu are cont în bancă. Nu are vilă cu douăzeci de camere. Nu
are afaceri prospere prin ţară. Excelenţa Sa are un suflet cât galaxia. Are riduri şi
fire albe de la generaţiile care sunt şi de la cele care au fost.


Excelenţa Sa îşi mobilează viaţa cu extemporale, teze, concursuri. Rareori se gândeşte la ultimul strigăt al modei...Desele-i preocupări sunt legate de programe, perfecţionări, examene. De cele mai multe ori, şlefuieşte nestematele altora. Pentru ele ,vinde pe bani mărunţi, secundele fiilor lui.

Excelenţa Sa trudeşte viaţa-ntreagă la secera ascuţită a lunii, semănând pulberi
de aur peste seminţele ce stau să-ncolţească. Uneori, ochelarii i se acoperă de roua amară, dacă un fost elev, ajuns senator, îl uită în anticameră ca pe un obiect decorativ.


Alteori zâmbet de rodie îi inundă obrajii, când , pe stradă,cineva îşi scoate pălăria în faţa lui: „Bună ziua, Domnule profesor, eu sunt...”


Excelenţa Sa nu-şi numără anii după buletin, ci după vârstă – mereu aceeaşi,care înfloreşte în bancă. Constată cu surprindere – într-o zi că trebuie să iasă la pensie şi nu înţelege de ce inima lui, cu două preinfarcte, bate ca la optsprezece ani.

Excelenţa Sa, ca un pui de căprioară în bătaia puştii, nu ştie că se aseamănă cu sfinţii.Ei au dăruit. El se dăruieşte.Cel de Sus i-a hărăzit loc înalt în izvorul
Luminii, loc plin de verdeaţă, din care Măria Sa, Dascălul, să poată priveghea şi
de dincolo pruncii sufletului său.


DASCĂLUL MEU, îţi doresc:

SĂ POŢI SĂ CREZI
când unii te înşeală
SĂ TE RIDICI
când alţii te doboară
SĂ POŢI PĂSTRA
ce alţii vor s-alunge
SĂ RÂZI
chiar dacă sufletul îţi plânge
ŞI CALD TU SĂ RĂMÂI
chiar de afară ninge.
ACEASTA-I ARTA DE-A ÎNVINGE
( R.Kipling )

Colectarea selectivă

Chiar dacă proiectul nostru , Viitorul speranţei , participant în campania Ţara lui Andrei nu a adunat suficiente voturi pentru a primi finanţare, ne bucurăm că obiectivele propuse au fost atinse ( amplasarea containerelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cartierele Tg.Mureşului, şi realizarea centrelor de închiriere a bicicletelor )

Şi, pentru că toamna se numără bobocii, am aflat despre o iniţiativă similară de susţinere a colectării selective a deşeurilor , campanie despre care aflaţi mai multe accesând linkul următor.


Colecteaza selectiv



Imaginează-ţi câte lucruri reciclabile îţi trec prin mână în drum spre coşul de gunoi. Hai să conştientizăm că ţine de noi să colectăm selectiv şi să facem o diferenţă !

De ce colectare selectivă?

Pentru că absolut orice ambalaj curat este reciclabil.
Pentru că majoritatea gunoaielor noastre sunt reciclabile şi ar trebui salvate
Pentru că umplem gropile de gunoi cu poluanţi, în loc să reciclăm.

Un pas mic pentru om...un salt uriaş pentru natură.